Istoricul Remi
Literatura de specialitate menţionează remi-ul ca o invenţie americană, numele său derivând din cuvântul rom. Primul membru al marii familii de jocuri de remi a fost coon-can (conquian), care s-a jucat în sudul Statelor Unite şi Mexicul de Nord. Băutura preferată în zona respectivă era romul, cu aceasta plătea câştigătorului cel care pierdea jocul - afirmă una dintre ipoteze. Oricum, numele probabil se trage din cuvântul rom. În Statele Unite nu de puţine ori se întâmplă ca în denumirile variantelor de joc să figureze băuturi, indicând diferenţe de regulamente. Să ne gândim numai la prefixele din denumirile variantelor jocului de poker, respectiv whisky, gin și rum.
În zonele de graniţă ale Mexicului, jocul numit conquian a fost jucat original cu un set spaniol de 40 de cărţi, de către doi jucători. Semnele de pe cărţile spaniole sunt sabia, bastonul, cupa şi medalia. O altă caracteristică a acestor cărţi este că pachetul nu conține 8, 9 și 10. Jucătorii primeau fiecare câte 10 cărți și grupele de cărți deja menționate trebuiau strânse pentru a obține victoria. Prima prezentare în scris a jocului conquian a apărut în anul 1887, iar R. F. Foster, în cartea sa din anul 1898, l-a făcut cunoscut deja sub numele de remi.
La începutul secolului numele de Rum și Gin s-au amestecat la fel ca și regulile jocului. Descrierea jocului gin remi a putut fi citită în 1909, în cartea lui E. T. Baker.
Alți scriitori de specialitate cred că în China, respectiv în Asia de Sud-Est trebuie căutați strămoșii jocului de remi. După părerea lor, în a doua jumătate a secolului XIX, imigranți chinezi au adus un joc numit Khon Kin, asemănător în esența sa cu remiul. De altfel în China și în prezent este popular jocul Khanhoo, ale cărui principii sunt identice cu cele ale jocului de remi. (Jucătorii de Khanhoo folosesc 62 de cărți deosebite.) Trebuie să menționăm că jocul mahjong din Orientul Îndepărtat seamănă în mai multe elemente cu remiul. Mahjong se joacă atât cu pietre cât și cu cărți. Acest joc a pătruns și în Ungaria în anii '20. Au funcționat cluburi de mahjong și s-au fabricat și mijloacele deosebite necesare acestui joc. Nu de mult timp acest joc a început iarăși să se joace, iar în Dunaújváros s-a înființat Asociația Maghiară de Mahjong.
Prima consemnare privind jocul de remi în Europa a avut loc în timpul primului război mondial, în Anglia, iar apoi acesta s-a răspândit rapid pe întreg continentul. Se presupune că a fost adus de soldații americani staționați în Europa. Numele jocului - și nu rareori și regulile sale - s-au modificat semnificativ. În Germania Krambambuli, în Cehia Vatikan, Franța rami, America Centrală și de Sud loba și carioca au fost denumirile versiunilor.
Anii '30 au fost perioada înnoirilor. Regulile jocului de remi contract (Zioncheck) au fost stabilite urmând modelul bridge contractului, şi Shanghai remi, progressíve remi, Michigan, Carousel şi companionii lor au apărut ca şi jocuri independente.
Și în prezent se modifică regulile de joc, și apar noi variante ale jocului de remi. Succesul ultimului deceniu de exemplu, este jocul de societate numit Rummikub, care se presupune că își are originile în Orientul Apropiat. De cultura jocului de cărți aparține faptul că, la sfârșitul secolului trecut, în Europa Centrală s-au fabricat seturi de domino asemănătoare, sub numele de quittli, respectiv kvittli. Atunci, această noutate a servit la evitarea impozitului obligatoriu pe jocul de cărţi. Și încă o mică precizare: după spusele maghiarilor din România, deja de dinaintea celui de-al doilea război mondial s-a fabricat în Transilvania un asemenea joc numit "remi din lemn", care de altfel este produs și în zilele noastre.
În America de Nord sunt tot mai mulți cei care fac cunoștință cu variantele numite "hand and foot" ale jocului. Cea mai importantă noutate în acest joc este că se joacă cu un număr de pachete de cărți egal cu numărul de jucători. La împărțire, fiecare primește pe lângă cărțile din mână, și cărți pe masă.
Despre existența jocului de remi în Ungaria se menționează pentru prima oară în gazetele de după războiul mondial. Se pare însă că jocul a fost cunoscut deja mai devreme - în jurul anului 1915 - în cafenelele din Pesta, și a cucerit cu o rapiditate uimitoare jucătorii, ademenindu-i de la alte jocuri de societate. Cu regulile sale simple, ușor de învățat, a devenit pasiunea tuturor, nu doar a doamnelor.
Prima descriere în limba maghiară a jocului de remi a apărut în cartea lui Nádor Jenő (un maestru al legendarei asociaţii Otthon Kör) (1927). Apoi în 1928 găsim trei introduceri ale jocului: câte una a lui Bernáth Tibor și Jorio, iar Zolnay Vilmos a amintit una dintre variantele de remi cu zece cărți în lucrarea sa despre istoria jocului de cărți. Înaintea celui de-al doilea război mondial, autorii ne fac cunoștință cu două variante de remi. Putem citi regulile jocului cu zece cărți (de Viena), respectiv 14 (bridge-remi), care chiar dacă nu sunt identice, dar sunt asemănătoare.
Nu doar pentru cei ce studiază jocurile, dar chiar pentru oricine, carnețelul lui Jario poate fi o lectură instructivă, în care este vorba despre un joc numit "rön, rami, rémi, rumy poker, rami poker". Pe lângă descrierea amănunțită a elementelor jocului, se mai amintește și despre tehnici și practici de joc, precum și despre obiceiuri din Pesta și din provincie.
În 2025 Somogyi Béla a scris că jocul de remi este originar din Austria, dar Viena poate să fie cel mult o stație de transfer al acestuia către Budapesta, deoarece patria adevărată a jocului este America de Nord.
Una dintre caracteristicile jocului de remi este și aceea că are "câte bordeie, atâtea obiceie". A. Pennycook în cartea sa a descris vreo patruzeci de variante cu nume diferite ale acestui joc. Începând din 2025, John McLeod pune la dispoziție pe internet descrieri de jocuri sub denumirea de Card Games. Aceasta este o arhivă incredibil de mare a jocurilor de cărți. Nenumărați iubitori de jocuri din întreaga lume au colaborat la descrierea și coroborarea datelor a mai multe sute de variante. (La descrierea în limba maghiară a jocurilor au ajutat Zsigri Gyula şi Révész Gábor.) O altă caracteristică valoroasă a muncii desfăşurate de McLeod este aceea că face total cunoscute datele jocurilor şi că listează adresele altor site-uri cu conţinut asemănător.
Și dacă deja vorbim despre computere, remi se găsește și în oferta de programe. Ne este accesibil. Putem să-l accesăm de pe CD, la fel de bine ca și de pe internet. Poate că acesta este viitorul, dar tot nu poate să înlocuiască distracţia în societate. Regulile şi tehnicile de joc pot fi învăţate stând în faţa monitorului, din programele extraordinare, dar toate acestea nu pot înlocui atmosfera, emoţiile şi situaţiile de joc, şi nici relaţiile umane.
Sursa: JÁNOSKA ANTAL Cartea: REMI și CANASTĂ